Novak Djokovic rămâne momentan în Australia, după ce a contestat în instanță anularea vizei. Ce spun alți jucători din ATP despre acest caz

Novak Djokovic rămâne momentan în Australia, după ce a contestat în instanță anularea vizei. Ce spun alți jucători din ATP despre acest caz
Novak Djokovic / Sursa foto: Profimedia
Publicat: 06/01/2022, 15:44
Actualizat: 06/01/2022, 15:45

Tenismenul sârb Novak Djokovic rămâne la Melbourne momentan, după ce a contestat în instanță decizia autorităților australiene de anulare a vizei sale.

Numărul 1 ATP rămâne, însă, închis în hotel până luni, când instanța va decide dacă menține sau nu decizia de anulare a vizei acestuia, potrivit BBC.

Viza lui Djokovic a fost anulată de către autoritățile australiene, dat fiind faptul că nu este vaccinat, iar actele sale medicale nu atestă că s-ar încadra în categoria acelora care nu se pot vaccina din motive medicale.

Anterior depunerii unei contestații în instanță, Djokovic ar fi trebuit să părăsească Australia în 24 de ore.

Djokovic a fost reținut în aeroport câteva ore înainte ca oficialii de frontieră să anunțe că acesta nu a respectat regulile de intrare în țară.

Ulterior, jucătorul a fost dus la un hotel folosit de autorități pentru cazarea migranților care intră ilegal în țară. Un tribunal va decide luni cu privire la deportarea lui.

„ABF (Australian Border Force) se va asigura că toți cei care sosesc la frontiera noastră se conformează legilor și regulilor de intrare în țară. ABF poate să confirme că domnul Djokovic nu a putut oferi dovezile necesare în conformitate cu regulile de intrare în Australia, iar ca atare viza lui a fost anulată. Cetățenii altor state care nu au o viză validă sau cărora le-a fost anulată viza vor fi reținuți și deportați din Australia. ABF poate să confirme că domnul Djokovic a avut acces la telefonul său”, se arată într-un comunicat al autorităților australiene de frontieră.

Reacțiile jucătorilor din ATP

Aflat deja la Melbourne, unde participă la un turneu de pregătire înaintea Australian Open, jucătorul spaniol Rafael Nadal (6 ATP) a declarat că îi pare rău că Djokovic se află în situația aceasta, dar atrage atenția că sârbul știa că ar putea avea probleme dacă intră în Australia fără să fie vaccinat.

Nadal, care a fost diagnosticat luna trecută cu COVID, spune că regulile trebuie respectate.

„Singurul lucru clar pentru mine este că dacă ești vaccinat poți juca la Australian Open și oriunde altundeva, iar lumea a suferit destul, nu ne permitem să nu respectăm regulile. El (Djokovic, n. red.) a luat propriile sale decizii și fiecare e liber să o facă, dar acestea au și unele consecințe”, a declarat Rafael Nadal.

Paul McNamee, fost director de turneu la Australian Open şi fost jucător profesionist de tenis, consideră că Djokovic a respectat paşii pentru a obţine viza şi ar trebui să fie lăsat să intre în țară.

Ucraineanul Serghei Stakhovski îl apără și el pe Djokovic și spune că decizia de a nu-i permite acestuia accesul în țară este una pur politică.

„Când cineva vă va spune că «sportul nu interferează cu politica», să vă amintiți data de 6 ianuarie 2022, când ego-ul pur politic nu permite celui mai bun jucător de tenis din lume să intre într-o ţară unde… «instituţiile guvernamentale» i-au permis asta”, a scris Stakhovski.

Şi tenismenul american Tennys Sandgren scrie, pe Twitter, că totul este destul de clar: medicii au aprobat scutirea, dar politicienii sunt cei care se opun. „Australia nu merită să fie gazda unui grand slam”, scrie el.

Novak Djokovic anunțase că poate participa la Australian Open

Novak Djokovic a anunțat pe contul său de Instagram că a primit permisiunea de a participa la primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.

Potrivit acestuia, el a beneficiat de o derogare din partea organizatorilor, în contextul în care, potrivit presei sportive, acesta nu ar fi vaccinat împotriva COVID.

Regulamentul competiției prevede că toți jucătorii de tenis care participă la Australian Open trebuie să fie vaccinați împotriva COVID-19, cu excepția cazului în care reușesc să demonstreze în fața a două comisii medicale că, din motive de sănătate, nu se pot vaccina.

Organizatorii Australian Open au confirmat, ulterior, într-un comunicat de presă, că Djokovic a primit o excepție medicală, oferită „în urma unui proces de evaluare riguros, care a implicat două comisii independente de experți medicali”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal